Judecătorul care a respins prelungirea arestului preventiv al lui Călin Georgescu: motivele nu mai subzistă
Tribunalul București a respins cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv în cazul lui Călin Georgescu și al lui Ionel Rusen, dispunând plasarea celor doi sub control judiciar. Din motivarea deciziei reiese că, deși există o „suspiciune rezonabilă” cu privire la acuzațiile de înșelăciune de 1,1 milioane de euro, nu mai există argumente valabile care să justifice menținerea lor în detenție.
Judecătorul a invocat faptul că motivele care au dus inițial la arestarea preventivă „nu mai subzistă în prezent și nici nu există temeiuri noi care să impună privarea de libertate”. Instanța a apreciat că probele depuse la dosar susțin o primă condiție legală — suspiciunea rezonabilă privind faptele — dar că pericolul pe care l-ar reprezenta punerea în libertate „s-a diminuat considerabil”, astfel încât a doua condiție necesară pentru prelungirea arestului nu este îndeplinită.
„Fără a minimaliza impactul social negativ al infracțiunilor presupus a fi fost comise de către inculpați, judecătorul apreciază că nici natura acestora și nici modalitatea de săvârșire nu mai justifică, la acest moment, privarea de libertate a inculpaților, faptele reținute nefiind apte să cauzeze o tulburare a relațiilor sociale în cadrul comunității”, se arată în documentul citat.
Magistratul a subliniat și că nici Călin Georgescu și nici Ionel Rusen „nu s-au sustras urmăririi penale, nu au încercat în vreun fel să influențeze probațiunea în cauză și nu există niciun fel de date că ar efectua demersuri în acest sens”, astfel că riscul de influențare a cercetărilor nu poate fi argumentat.
Noile acuzații invocate de DIICOT și răspunsul instanței
În cererea de prelungire, procurorii DIICOT au invocat și un nou dosar care îl vizează pe fostul candidat la alegerile prezidențiale, în care acesta este acuzat că ar fi apelat la un expert pentru a căuta și distruge microfoanele amplasate de autorități în domiciliul său. Procurorii au susținut că „riscul săvârșirii unor noi infracțiuni persistă, iar măsurile preventive mai puțin restrictive nu sunt apte să asigure în mod efectiv realizarea scopurilor prevăzute de lege”, astfel încât privarea de libertate ar rămâne necesară și proporțională.
Judecătorul de la Tribunalul București a respins însă acest argument, reținând că „în dosarul cauzei nu există minime elemente de fapt din care să rezulte comiterea de către inculpat a infracțiunilor menționate”. În acest context, instanța a concluzionat că privarea de libertate în continuare ar reprezenta „o măsură disproporționată față de scopul urmărit”, care poate fi atins și printr-o măsură preventivă mai puțin restrictivă, respectiv controlul judiciar.
Decizia nu este definitivă. Termenul limită
Soluția Tribunalului București de plasare sub control judiciar, care echivalează practic cu respingerea cererii DIICOT de prelungire a arestului preventiv cu încă 30 de zile, nu este definitivă și poate fi contestată.
Arestul preventiv în cazul lui Călin Georgescu a fost aprobat inițial pe 29 septembrie, pentru 30 de zile, iar mandatul a fost pus în executare în aceeași zi. Potrivit explicațiilor oferite de Toni Neacșu, fost judecător, în prezent avocat, contestația trebuie soluționată până miercuri, inclusiv, la ora 24, întrucât mandatul actual de arestare încetează de drept la miezul nopții de miercuri. „Dacă judecata are loc după miercuri încolo va fi respinsă, pentru că nu mai ai ce prelungi”, a explicat acesta.
Marți, la ora 15:25, la Curtea de Apel București nu era încă stabilit un termen de judecată al contestației.
