Decizia de arestare preventivă a lui Călin Georgescu. Cum au ajuns judecătorii Curții de Apel la concluzie
Curtea de Apel București a admis marți contestația formulată de DIICOT și a decis ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Aceeași măsură a fost dispusă și în cazul omului de afaceri Ionel Rusen. Decizia instanței este definitivă.
Inițial, completul de judecată a fost format din judecătoarele Violeta-Elena Georgescu-Ashemimry, șefa Secției I penale de la Curtea de Apel București, și Cristina Grecu. Cele două magistrate nu au reușit să se pună de acord cu privire la măsurile preventive care trebuiau aplicate lui Călin Georgescu.
În consecință, s-a format un complet de divergență, prin intrarea unui al treilea magistrat, în persoana lui Dragoș Mirea, care a înclinat balanța în sensul aplicării arestului preventiv.
Minuta deciziei instanței precizează: „Respinge ca nefondate contestațiile formulate de contestatorii-inculpați. Admite contestația formulată de PICCJ-DIICOT. Desființează încheierea contestată și, pe fond, rejudecând, dispune următoarele: Admite propunerea formulată de PICCJ-DIICOT de luare a măsurii arestării preventive privind pe inculpați. Dispune arestarea preventivă a inculpaților pe o perioadă de 30 de zile. Definitivă”.
