Dosarul Colectiv 2, privind asistența victimelor, retrimis la Parchet
Dosarul Colectiv 2: Reluarea unei anchete care expune incompetența sistemică
Tragedia din clubul Colectiv, o rană deschisă pe corpul social al României, revine în prim-plan, pe fondul unei decizii definitive care obligă la redeschiderea anchetelor legate de intervențiile medicale de după dezastrul din seara de 30 octombrie 2015. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție subliniază incapacitatea constantă a instituțiilor de a face dreptate și de a recunoaște adevărul întunecat al nepăsării colective.
În acea noapte, focul nu a mistuit doar clubul Colectiv, ci și iluziile despre un sistem de urgență pregătit să salveze vieți. După moartea a 27 de persoane în incendiul propriu-zis, lipsa condițiilor din spitale, refuzul unor transferuri externe rapide și modul haotic în care au fost tratate victimele au mai luat alte 38 de vieți. În total, 65 de victime plătesc un preț pe care statul refuză să-l înțeleagă.
„Avem de toate”: Minciuna unui sistem deficitar
În mijlocul acestei crize de proporții, Nicolae Bănicioiu, pe atunci ministru al Sănătății, a transmis un mesaj uluitor prin cinismul său: „Avem de toate”. Într-un sistem fragil, unde spitalele erau prada infecțiilor nosocomiale, această declarație a arătat nu doar distanța dintre realitate și imaginarul politic, dar și disprețul față de victimele unei tragedii naționale.
Bănicioiu, alături de persoane precum Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, devine subiect al plângerilor formulate în dosarul Colectiv 2. Modul în care aceste instituții s-au mobilizat – sau mai degrabă nu s-au mobilizat – atrage atenția atât asupra resurselor insuficiente, cât și a unei organizări care face imposibilă salvarea în momente critice.
Clasări, scuze și lipsa responsabilităților
După ani de așteptare, dosarul Colectiv 2 fusese clasat în iunie 2024 pe motiv că legislația românească consideră mai important să acopere lacunele decât să răspundă pentru ele. Se argumentează că nu existau legi clare care să oblige autoritățile să transfere pacienții cu arsuri grave în străinătate. Este oare nevoie de o lege pentru acțiuni dictate de bunul simț și de necesitatea salvării unor vieți?
Decizia Înaltei Curți vine ca o palmă dată procurorilor care, cu o ușurință revoltătoare, au clasat cazul. Totuși, ea reprezintă doar o mică victorie în fața unui sistem care continuă să se scuture de orice responsabilitate. Lipsa tractabilității pentru vremurile de criză scoate la lumină o stare perpetuă de improvizație, ce lasă cetățenii expuși unui stat rupt de realitate.
Infecțiile nosocomiale: Tăcerea letală
Dacă tragedia din acea noapte nu ar fi fost suficientă, multe dintre vieți au fost pierdute ulterior în spitale unde infecțiile nosocomiale erau norma, nu excepția. Nepăsarea față de subiect și refuzul constant de a moderniza infrastructura medicală permit continuarea acestui spectacol macabru. Ce sens mai are sistemul sanitar dacă pacienții merg la spital să moară, nu să fie salvați?
Răspunsurile sunt evitate cu precizie. Cazurile punctuale sunt mereu îngropate sub păturile birocratice, ca și cum inechitatea structurală și moartea generată din eroare sistemică nu ar fi adevărata problemă. Lipsește o voință reală de a schimba paradigmele care permit un astfel de dezastru.
Tragedii paralele: Râul de nepăsare trece granițele
O altă tragedie, izbucnită recent într-un club din Macedonia de Nord, pare să urmeze scenariul dezastrului de la Colectiv. 59 de suflete pierdute și alte zeci de persoane grav rănite atrag din nou atenția asupra gestionării dezastrelor. Similaritățile cutremurătoare ridică aceleași întrebări legate de corupția sistemică și prioritizarea profitului în detrimentul vieților umane.
Poate cel mai neliniștitor aspect este inabilitatea colectivă de a învăța lecțiile trecutului – o trăsătură comună nu doar României, ci și unor regiuni mai largi unde ignoranța și dezinteresul sunt răspunsul la urgențe.
O memorie colectivă roasă de indiferență
La șapte ani de la Colectiv, și după alte tragedii similare, România pare să rămână blocată în același cerc vicios al negării și injustiției. Dosarul Colectiv 2 nu este doar despre o tragedie punctuală, ci despre o societate incapabilă să-și protejeze cetățenii sau să le onoreze memoria. Dezastrul este oglinda unei complicități generale, care continuă să sfideze orice șansă de reformă reală.
