Andrea Chiș propune limitarea puterii CSM asupra carierei judecătorilor
Andrea Chiș, ministrul propus la Justiție în Cabinetul condus de Siegfried Mureșan, a declarat marți, după audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului, că ar elimina puterea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de a gestiona cariera judecătorilor. Potrivit acesteia, în prezent există o centralizare a puterii în sistemul judiciar, iar programul de guvernare prevede descentralizarea acestei structuri.
„În primul rând, aș lua puterea CSM-ului în special de a gestiona cariera judecătorilor, vorbesc de secția de judecători, așa cum o facem prezent, prin modificarea componenței și numirii comisiilor de examen. Pentru că asta ține de cariera judecătorilor, de promovarea lor și în funcție de conducere și în funcție de execuție”, a explicat Andrea Chiș, citată de News.ro.
Ea a precizat că, după eliminarea acestei atribuții a CSM, următorul nivel îl reprezintă președinții Curților de Apel, care au un rol important în promovarea efectivă, și colegiile de conducere. Potrivit ministrului propus, puterea ar trebui să revină judecătorilor.
Andrea Chiș a subliniat că este esențială componența Colegiului de conducere, deoarece, dacă acesta nu este ales și este format în majoritate din oameni numiți de președinte, independența judecătorilor poate fi afectată. Ea a dat ca exemplu situații în care judecători penalisti au fost trimiși să judece în contencios sau au fost schimbate completele de judecată.
În ceea ce privește colegiile de conducere, Andrea Chiș a propus transparentizarea deciziilor acestora și obligativitatea motivării. „A spune că au existat motive obiective să schimb un complet de judecată nu este o motivare”, a afirmat ea.
Referitor la votul din comisii, ministrul propus a declarat că cei care au votat împotrivă doresc menținerea situației actuale, inclusiv din perspectivă legislativă. „Programul de guvernare presupune și modificări legislative, iar acestea le poate face doar Parlamentul. Dacă votul negativ poate să însemne că nu vor să modifice legile și vor să le lase așa cum sunt”, a apreciat Andrea Chiș.
Audierile în comisiile de specialitate ale Parlamentului au avut loc marți, la Palatul Parlamentului din București, pentru miniștrii desemnați în guvernul condus de Siegfried Mureșan.
