Un cubanez din serviciile secrete ruse, acuzat că a coordonat o tentativă de sabotaj în Ilfov
Procurorii DIICOT au anunțat că un cetățean cubanez, cu rezidență în Federația Rusă, este cel care a coordonat tentativa de sabotaj dejucată de autoritățile române în anul 2024, în județul Ilfov. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă în lipsă, acceptat de judecătorii Curții de Apel București pe 5 noiembrie 2026.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, este acuzat de instigare la acte de diversiune. Din actele de urmărire penală reiese că, în perioada iunie-iulie 2024, prin oferirea unor sume de bani, el l-a determinat pe un cetățean columbian să se deplaseze pe teritoriul României și să desfășoare o activitate de documentare în vederea punerii în aplicare a unui plan de incendiere sau distrugere prin explozie a unor obiective cu importanță deosebită, de natură să pună în pericol securitatea națională.
Instigarea a fost urmată de acte de executare: cetățeanul columbian a efectuat recunoașterea în teren a obiectivelor pe care intenționa să le distrugă și a realizat fotografii și filmări ale acestora. Planul infracțional nu a fost finalizat datorită intervenției poliției.
Cetățeanul columbian, în vârstă de 34 de ani, fusese reținut la finalul anului 2024, după ce autoritățile române au anunțat dejucarea planului de sabotaj. El a primit o condamnare definitivă de șase ani de închisoare, la data de 22 septembrie 2025.
Procurorii subliniază că cetățeanul cubanez este cercetat și în Statele Unite ale Americii, Letonia, Polonia și Cehia, țările europene anchetându-l tot pentru coordonarea unor acte de sabotaj. Totodată, autoritățile americane au confirmat apartenența sa la serviciile de informații din Federația Rusă.
