Șapte persoane, trimise în judecată pentru evaziune fiscală de 7,6 milioane de lei în comerțul cu deșeuri metalice
Șapte persoane înrudite între ele au fost trimise în judecată, în stare de libertate, pentru evaziune fiscală în formă continuată, cu un prejudiciu de peste 7,6 milioane de lei în domeniul comerțului cu deșeuri metalice. Procurorii de pe lângă Tribunalul București au dispus luni trimiterea în judecată a inculpaților, iar rechizitoriul a fost înaintat Tribunalului Ilfov, cu propunerea de menținere a măsurilor asigurătorii.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2018 – 2019, cele șapte persoane au controlat șase societăți din județul Ilfov care colectau deșeuri feroase și neferoase, în special cupru, și le vindeau marilor operatori de reciclare din zona București – Ilfov. În perioada de referință, cele șase societăți au încasat împreună 195 de milioane de lei.
Anchetatorii au stabilit că, pentru anul 2019, niciuna dintre societăți nu a declarat fiscal veniturile obținute din vânzarea deșeurilor, iar trei dintre ele nu le-au declarat nici pentru anul 2018. Astfel, au fost sustrase de la impozitare venituri în cuantum de 133 de milioane de lei.
Mecanismul utilizat de inculpați presupunea retragerea în numerar a banilor încasați prin bancă. Pentru a justifica retragerile, aceștia întocmeau borderouri de achiziție din care rezulta că deșeurile fuseseră cumpărate de la persoane fizice. Mare parte dintre pretinșii furnizori înscriși în borderouri erau persoane cu identități fictive sau decedate, iar aproape toate pozițiile indicau aceeași cantitate – 500 kg de cupru la 20 lei/kg, totalizând 10.000 de lei, adică plafonul legal pentru plățile în numerar către o persoană fizică într-o zi. Prin acest mecanism, cheltuielile fictive cu achizițiile acopereau integral veniturile din vânzări, astfel încât societățile nu înregistrau profit și nu plăteau impozit.
Prejudiciul adus bugetului de stat, reprezentând impozitul pe profit neplătit pentru anii 2018 și 2019, este de 7.623.947,08 lei. Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor inculpaților.
De asemenea, a fost instituit sechestru în vederea confiscării extinse asupra a cinci terenuri și două autoturisme, în valoare de aproximativ 2,2 milioane de lei, înregistrate pe numele surorii unuia dintre inculpați. Potrivit procurorilor, acestea au fost cumpărate din banii obținuți din activitatea infracțională.
Cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice.
