Elevul de 13 ani care a atacat o școală din Bistrița a acționat premeditat
5 minute o oră

Atac premeditat la o școală din Bistrița: elevul de 13 ani nu a manifestat remușcări

Elevul de 13 ani care a atacat cu un cuțit o profesoară și un coleg de 12 ani la o școală gimnazială din Bistrița a acționat premeditat, cel mai probabil din motive rasiale, și nu a manifestat remușcări după comiterea faptelor. Declarația a fost făcută de Adrian Briciu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Potrivit anchetatorilor, adolescentul a venit de acasă cu un cuțit tip briceag, o cagulă, o cască de tip militar și mănuși, cu care s-a echipat în baia școlii înainte de a se îndrepta către sala de clasă unde învăța copilul pe care intenționa să îl atace.

Elevul vizat era mai mic cu un an decât agresorul, care îl considera indian, „cel mai probabil datorită culorii mai închise a tenului”. Din informațiile obținute până acum în anchetă, între cei doi nu ar fi existat conflicte anterioare.

„Cu premeditare (a acționat – n.r.), având în vedere că s-a pregătit de acasă. Acum, cu cât timp în urmă plănuia atacul și viza acel elev, nu se poate ști cu certitudine acel moment, dar e cu premeditare de îndată ce s-a echipat cu cuțit, cu cască, mănuși”, a declarat Adrian Briciu.

Cum s-a desfășurat atacul

Ajuns în dreptul sălii de clasă, adolescentul a bătut la ușă, iar în momentul în care profesoara de matematică a ieșit pe hol, a lovit-o de mai multe ori cu cuțitul în zona capului și a toracelui. Un elev a intervenit pentru a-i acorda ajutor profesoarei, însă agresorul a intrat apoi în clasă și a început să îl caute pe copilul pe care voia să îl rănească.

Un coleg care a încercat să îl apere a fost lovit cu cuțitul în zona capului, în timp ce elevul vizat inițial a suferit o leziune superficială la spate. Atacatorul a fost imobilizat de paznicul școlii și de un profesor de sport, care au reușit să îl dezarmeze.

Inscripții extremiste descoperite în baia școlii

În urma cercetărilor la fața locului, procurorii au descoperit mai multe inscripții în baia în care adolescentul s-a pregătit înainte de atac.

„Cu ocazia cercetării la fața locului, s-au găsit în baia unde autorul s-a echipat mesaje scrise în limba engleză pe faianță și pe bazinul de la vasul de toaletă, precum și anumite însemne legionar-extremiste, de extremă dreaptă”, a precizat prim-procurorul.

Întrebat dacă minorul ar fi trecut printr-un proces de radicalizare, Adrian Briciu a explicat că nu se poate pronunța în acest stadiu al cercetărilor. În ceea ce privește comportamentul adolescentului după agresiune, procurorul a declarat că acesta nu părea afectat de cele întâmplate.

„N-a fost perceput ca o persoană care are remușcări. (…) Nu s-a manifestat în sensul că ar regreta fapta, nu părea o persoană afectată, nu știu în ce măsură conștientiza”, a afirmat acesta.

Elevul nu poate fi tras la răspundere penală

Adolescentul a fost internat într-o clinică de psihiatrie infantilă din Cluj-Napoca, unde este însoțit de mama sa. Până marți, nici minorul, nici mama acestuia nu au fost audiați, însă anchetatorii au efectuat percheziții la locuința familiei, situată într-o localitate rurală aflată la aproximativ 13 kilometri de municipiul Bistrița.

Procurorii DIICOT au analizat dacă dosarul intră în competența instituției, însă s-a stabilit că cercetările pentru tentativă de omor vor fi continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Potrivit prim-procurorului Adrian Briciu, având în vedere că autorul atacului are doar 13 ani, acesta nu poate fi tras la răspundere penală. Eventualele măsuri ulterioare pot fi luate doar de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.