Percheziții DNA la Confort Urban, firma aflată în subordinea Consiliului Local Constanța
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au efectuat, marți, percheziții la sediul societății Confort Urban din municipiul Constanța, companie aflată în subordinea Consiliului Local. Ancheta vizează mai multe verificări la firma care are ca principal obiect de activitate lucrările de construcții a drumurilor și autostrăzilor.
Conform unor surse judiciare, perchezițiile ar avea legătură cu dosarul în care sunt cercetați procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța. Până la acest moment, DNA nu a transmis un punct de vedere oficial cu privire la aceste descinderi.
Societatea Confort Urban are ca obiect secundar de activitate fabricarea betonului, lucrări de pregătire a terenului, activități de inginerie și consultanță tehnică, precum și închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii. În ultimii ani, compania ar fi atribuit mai multe contracte firmei UCG Construcții Ecologice SRL, controlată în proporții egale de Constantin Uda și Monica Ștefan, fosta soție a procurorului Gigi Valentin Ștefan.
UCG Construcții Ecologice apare în dosarul celor doi procurori. Conform anchetatorilor, Teodor Niță i-ar fi determinat pe reprezentanții Confort Urban să încheie cu UCG un contract pentru achiziția de pământ vegetal și depozitarea deșeurilor, estimat la aproximativ un milion de euro anual. În luna august, administratorul UCG Construcții Ecologice a fost reținut de procurorii Parchetului General, iar anchetatorii au descoperit într-o zonă din apropierea societății deșeuri îngropate la adâncimi de până la opt metri, printre care materiale plastice și textile, beton, cărămizi și cartoane.
