Ministrul Justiției, după decizia CEDO: statul poate eșalona plata salariilor
5 minute 2 ore

Ministrul Justiției: Statul poate eșalona plata restanțelor salariale ale magistraților, dar nu la nesfârșit

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat joi că statul poate eșalona plata restanțelor salariale câștigate de magistrați în instanță, pentru a proteja echilibrul bugetar, însă această măsură trebuie să respecte drepturile stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.

„Drepturile sunt câștigate, numai că, în executarea lor, pentru că e vorba de un volum financiar extraordinar, statul are o marjă de protejare a unui interes general, a unui interes public de echilibru bugetar, de prudență financiară și atunci poate eșalona, poate întinde în timp executarea acestor prestații pe un interval care să nu semnifice chiar înlăturarea dreptului”, a afirmat Radu Marinescu la TVR Info.

Observațiile CEDO privind un posibil conflict de interese

Ministrul Justiției a comentat și observațiile Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la situațiile în care judecătorii sunt chemați să se pronunțe asupra unor drepturi salariale care îi pot afecta direct. „Este o discuție importantă. Se vorbește de potențialitatea unui conflict de interese principial”, a afirmat Marinescu.

El a subliniat însă că, în România, instanțele sunt cele care trebuie să soluționeze cererile privind drepturile bănești, inclusiv pe cele formulate de magistrați. „Pe de altă parte, trebuie să fim realiști și să gândim că, în România, instanțele de judecată sunt cele chemate să se pronunțe cu privire la solicitări judiciare, inclusiv de natura celor care vizează drepturi bănești. Deci, pe de-o parte CEDO subliniază riscul de a te pronunța asupra propriei situații, pe de altă parte această dezlegare judiciară nu o poate face decât un magistrat”, a explicat ministrul.

Cooperarea între puterile statului

Radu Marinescu a mai arătat că decizia CEDO subliniază necesitatea cooperării între instituțiile statului și respectarea atribuțiilor fiecăreia. Potrivit ministrului, stabilirea bugetelor și alocarea resurselor publice țin de competența Executivului, însă hotărârile judecătorești definitive rămân obligatorii.

„Important e ce subliniază CEDO și anume că puterile statului în această chestiune trebuie să coopereze loial și să nu se suprapună sau să nu încerce să se substituie una în competențele celeilalte”, a declarat acesta. Ministrul a adăugat că instanța europeană a reținut că ar fi existat „o proiecție de substituire a factorului judiciar în competențele Executivului în ce privește dreptul acestuia de a construi bugete și a aloca resursele publice”. În același timp, Marinescu a subliniat că „aceste hotărâri judecătorești, intrate în puterea lucrului judecat, sunt obligatorii și CEDO subliniază acest lucru”.

CEDO a respins cererile magistraților

Magistrații români care au reclamat în 2024 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului neplata integrală a restanțelor salariale au pierdut definitiv procesul. Joi, completul de șapte judecători al instanței europene a considerat cererile „vădit neîntemeiate”.

În motivarea deciziei, CEDO a invocat „circumstanțe excepționale și constrângeri economice și bugetare” pe care autoritățile au trebuit să le gestioneze într-un context economic dificil. „În acest context de criză economică acută și de durată și în ciuda resurselor financiare insuficiente, autoritățile interne sunt cele care au pus în aplicare o serie de ajustări succesive care au permis executarea progresivă a hotărârilor judecătorești”, a arătat instanța europeană.

CEDO a mai atras atenția că judecătorii naționali chemați să se pronunțe asupra unor componente ale remunerației de care puteau beneficia ei înșiși erau „susceptibili” să genereze „un conflict de interese”, întrucât „interesul lor patrimonial personal putea interfera cu exercitarea imparțială a funcțiilor lor judiciare”.

Instanța a mai constatat că sumele datorate celorlalți funcționari erau mult mai mici decât cele solicitate de magistrați. De asemenea, a reținut că reclamanții nu făceau parte dintr-un grup vulnerabil și că neplata integrală și imediată a sumelor nu i-a privat de singurul mijloc de subzistență și nu i-a expus riscului de a nu-și putea asigura traiul.