CCR verifică dacă CASS pentru pensiile peste 3.000 lei este constituțională
2 minute o oră

CCR analizează constituționalitatea contribuției de sănătate pentru pensiile de peste 3.000 de lei

Curtea Constituțională a României analizează zeci de dosare în care pensionarii cu venituri de peste 3.000 de lei contestă plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS). Reclamanții susțin că măsura este discriminatorie, iar judecătorii urmează să stabilească dacă prevederea legală respectă Constituția.

În prezent, pensionarii care primesc peste 3.000 de lei plătesc 10% din diferența care depășește acest prag. Plata CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei a intrat în vigoare anul trecut, iar Guvernul a adoptat măsura în încercarea de a reduce deficitul bugetar.

Potrivit estimărilor Executivului, până la finalul aplicării acestei măsuri, respectiv la sfârșitul anului 2027, statul ar urma să încaseze în jur de 9 milioane de lei. Sunt vizați de această plată aproximativ 2 milioane de persoane.

În același timp, în jur de 17 milioane de români beneficiază în prezent de plata contribuției la sănătate, însă cei care contribuie efectiv la acest fond sunt aproape 10 milioane.