Directorii Uzinei Mecanice Plopeni, acord de recunoaștere cu procurorii
4 minute o oră

Acorduri de recunoaștere a vinovăției în dosarul de mită de la Uzina Mecanică Plopeni

Directorul general al Uzinei Mecanice Plopeni, Tiberiu Alexandru Pîrvu, și directorul comercial al unității, Liliana Sorescu, au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, în dosare privind acuzații de luare de mită. Cele două dosare au fost trimise Tribunalului Prahova, unde urmează să fie analizate de judecători.

Pîrvu este acuzat de luare de mită în formă continuată, iar Sorescu de două infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată. Dosarul care îl privește pe directorul general a fost înregistrat pe rolul instanței pe 21 octombrie, cu termen de judecată stabilit pentru 12 noiembrie. Cazul directoarei comerciale fusese înregistrat la Tribunalul Prahova încă din 6 octombrie.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada mai – iulie 2026, Tiberiu Pîrvu ar fi primit direct de la administratorul unei societăți comerciale suma totală de 25.900 lei, remisă în trei tranșe, în scopul aprobării comenzilor și al efectuării plăților aferente contractelor încheiate cu firmele respective. În cursul anului 2026, Liliana Sorescu ar fi pretins și primit de la același administrator, în mai multe tranșe, suma totală de 24.250 lei, pentru lansarea comenzilor către societățile comerciale și efectuarea formalităților necesare recepției bunurilor livrate.

Potrivit procurorilor, într-o împrejurare distinctă, în februarie 2026, Sorescu ar fi primit de la reprezentantul altor societăți comerciale aflate în relații contractuale cu Uzina Mecanică Plopeni suma de 3.800 USD, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privind lansarea comenzilor și recepția bunurilor. Ulterior, în perioada 15 mai – 29 iunie 2026, invocând că suma primită anterior ar fi fost formată din bancnote false, aceasta ar fi primit de la aceeași persoană, prin intermediul unei alte persoane, echivalentul în lei al sumei, respectiv 17.200 lei.

În același dosar mai sunt inculpați Mihai Rafiu, director general al SC „Uzina Mecanică București”, acuzat de luare de mită în formă continuată, și administratorul mai multor societăți comerciale, pentru complicitate la luare de mită și dare de mită în formă continuată. Procurorii au reținut că, în perioada 18 decembrie 2025 – 16 iulie 2026, Rafiu ar fi primit de la administrator, atât direct, cât și prin intermediul altei persoane, suma totală de 48.000 lei, remisă în 12 tranșe a câte 4.000 lei, pentru inițierea unor proceduri de achiziție, derularea raporturilor contractuale dintre uzină și firmele administratorului și aprobarea plății facturilor emise de acestea.

Contractele încheiate de cele două uzine cu societățile comerciale menționate aveau ca obiect, în principal, servicii de mentenanță, achiziția de materiale și prestări de servicii. În urma perchezițiilor efectuate pe 23 iulie 2026, la domiciliul lui Tiberiu Alexandru Pîrvu au fost găsite sume de bani în numerar, în lei și valută, în cuantum de aproximativ 500.000 de euro, ridicate în vederea instituirii sechestrului asigurător.