Fraudă la stațiile de încărcare electrică: cum ar fi fost păcălită aplicația PPC Blue
4 minute 2 ore

Anchetă privind fraudarea aplicației PPC Blue: 47 de persoane suspectate de furt de energie electrică

Procurorii au declanșat o anchetă cu privire la o schemă prin care 47 de persoane ar fi fraudat sistemul de încărcare a mașinilor electrice al companiei PPC Blue, folosind peste 1.100 de conturi create cu date false. Suspecții ar fi beneficiat de energie electrică fără să plătească, iar prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 158.355 de lei.

Luni au fost efectuate 30 de percheziții domiciliare în acest dosar. Acțiunea se desfășoară în cadrul operațiunii „Jupiter 6”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Inspectoratul General al Poliției Române. Perchezițiile au fost puse în executare de procurorul de caz și de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Combatere a Infracțiunilor Informatice.

Modul de operare: conturi false și sesiuni de încărcare fără plată

Potrivit anchetatorilor, în perioada 3 iunie 2025 – 30 septembrie 2025, cele 47 de persoane ar fi fost implicate, în diferite modalități, în crearea și utilizarea frauduloasă a 1.114 conturi de utilizator în aplicația PPC Blue. Pentru crearea conturilor ar fi fost folosite date de identificare nereale, respectiv adrese de e-mail temporare, date personale și coduri numerice personale false, precum și carduri bancare virtuale emise de furnizori de servicii financiare din afara României.

Prin intermediul acestor conturi ar fi fost efectuate 1.114 sesiuni de încărcare a autovehiculelor electrice la stațiile PPC Blue de pe teritoriul României, fără achitarea contravalorii serviciilor prestate.

Din investigații a reieșit că persoanele implicate ar fi exploatat o vulnerabilitate a aplicației mobile, care permitea inițierea unei noi sesiuni de încărcare în interval de 24 de ore de la prima sesiune, fără solicitarea unei noi autorizări bancare pentru același cont de utilizator. Modul de operare presupunea inițierea unei prime sesiuni de încărcare, pentru care era autorizată o tranzacție de valoare redusă, urmată de întreruperea rapidă a acesteia. Ulterior, era inițiată o a doua sesiune de încărcare, în cadrul căreia erau consumate cantități mult mai mari de energie electrică, fără ca plata serviciilor să mai fie efectuată.

Conturi vândute altor utilizatori și plăți prin aplicații de transfer

Cercetările au arătat că persoanele care creau conturile frauduloase le puneau ulterior la dispoziția altor persoane, în vederea utilizării acestora pentru încărcarea mai multor autovehicule electrice, în schimbul unor sume de bani mai mici decât tarifele practicate de operatorul serviciului.

Activitatea infracțională ar fi fost organizată prin intermediul platformei de comunicare WhatsApp, iar plățile aferente energiei electrice consumate ar fi fost realizate prin intermediul unor aplicații de transfer de bani.

Cele 47 de persoane sunt urmărite penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și fals informatic.