Cum vor evita parlamentarii schemele tip Nordis. Proiect dezbătut luni.
Proiectul care vrea să stopeze haosul din imobiliare: Legea Nordis
Fără promisiuni deșarte și fără visuri spulberate! Asta promit parlamentarii când vorbesc despre Legea Nordis, însă realitatea, ca de obicei, pare copleșită de jumătăți de măsură și inconsecvențe. Proiectul de lege dezbătut la Senat își propune să protejeze clienții de scenariul în care aceștia plătesc pentru iluzii imobiliare. În teorie, s-au introdus reguli care par logice, dar întrebarea care rămâne e: cât de aplicabile sunt într-o industrie dezordonată?
Scandalul Nordis a scos la iveală amploarea fraudelor în sectorul imobiliar, unde sute de persoane au plătit avansuri pentru apartamente care nu au existat niciodată. Parlamentarii desenează acum o hartă a reformei, promițând oficializarea promisiunilor de vânzare-cumpărare și limitarea avansurilor. Un avans care să nu depășească 25% la finalizarea structurii de rezistență? Pare frumos pe hârtie, dar de ce să nu privim direct adevărul în ochi: oare dezvoltatorii vor respecta cu adevărat aceste limite sau vom asista la o altă paradă legislativă fără urmări practice?
Jocurile opoziției și teatrul promisiunilor
Dezbaterile din Senat au fost orice altceva decât calme. Partidele politice au transformat inițiativa într-un circ, acuzându-se reciproc de ipocrizie. Senatorii USR au criticat vehement proiectul, numindu-l un paliativ care nu rezolvă problema păgubiților din scandalul Nordis. Daniel Zamfir, reprezentant al PSD, a catalogat propunerile USR drept „demagogii” și a aruncat vina pe lipsa produselor financiare necesare pe piață.
Pe de altă parte, senatorii opoziției ridică obiecții legate de protecția clienților în fața insolvenței dezvoltatorilor. Statutul de creditori privilegiați pentru cumpărători și stat, introdus în proiect, sună bine, dar cât de eficient va fi acest mecanism în realitate? Fără măsuri punitive clare și aplicabile imediat, credibilitatea rămâne doar un concept abstract într-un sistem birocratic greoi.
Reguli noi: formă fără fond?
Una dintre noile măsuri prevedea obligativitatea ca promisiunile de vânzare să fie autentificate notarial și să fie legate de stadii clare ale construcției. De asemenea, avansurile vor fi plafonate și gestionate strict prin conturi bancare dedicate dezvoltării exclusive a imobilelor. Însă, care este mecanismul de control al acestor destinații? Cine asigură faptul că dezvoltatorii nu scot banii „pe ușa din spate”? Și mai mult, cum vor rezista investitorii mici în fața acestor reguli, când piața deja favorizează marile corporații și conglomerate? Pare mai degrabă că micii dezvoltatori sunt sacrificați pe altarul imaginii publice.
Clienții, încă în derivă?
Proiectul exprimă dorința de a proteja cumpărătorii, iar parlamentarii par încrezători că reducerea onorariilor notariale cu 25% dacă aceștia sunt asistați de avocați reprezintă un „sprijin real”. Dar cine mai are încredere într-un sistem care lasă loc pentru negocieri absurde, pentru modificări arhitecturale fără consimțământul clienților sau pentru contracte nesigure? În continuare, clienții sunt plasați într-o poziție vulnerabilă, depinzând de bunăvoința și, în final, „moralitatea” dezvoltatorilor imobiliari.
Iar dacă e să ne bazăm pe trecut, să fim serioși! România știe deja ce înseamnă să plătești pentru ceva ce nu primești niciodată – o lecție scumpă, dar pe care statul pare să o includă mereu în costul necazurilor noastre.
Opțiunea finală: iluzii sau rezultate reale?
Cu 84 de voturi pentru, 9 voturi contra și 28 abțineri, proiectul a trecut Senatul și se îndreaptă spre Camera Deputaților. Dacă va fi adoptat, va intra în vigoare peste șase luni de la publicare. Dar cine garantează eficiența lui reală? Schemele de tip Nordis s-au născut tocmai din neputința instituțiilor de a reglementa și supraveghea piața imobiliară, iar „legea salvatoare” vine mult prea târziu pentru sute de păgubiți care și-au pierdut economiile.
Un lucru e sigur: timpul va decide dacă aceste măsuri sunt altceva decât niște hârtii frumos redactate. Între timp, românii care încă mai cred în promisiuni ar trebui să-și amintească lecțiile trecutului și să-și păstreze un scepticism prudent.
